Evanghelizarea si Misiunea

Evanghelizarea

John R. Stott defineşte aceşti termeni şi spune că misiunea este “ceea ce este trimisă Biserica să facă în lume” pe când evanghelismul – o parte esenţială a misiunii – este răspândirea specifică a Veştii Bune despre Isus.
Dicţionarul explicativ al limbii Române defineşte astfel Evanghelia: “Parte a Bibliei, recunoscută numai de creştini, care cuprinde viaţa şI învăţătura lui Cristos” . Cuvântul Evanghelie ne face să ne gândim la primele cărţi ale Noului Testament, la Lucraea Domnului Isus prin care El este Unicul Domn şi Mântuitor pentru o lume pierdută.
“Evangelion” indica o acţiune specifică a verbului, însemnând: eu aduc o veste bună. În Noul Testament acest cuvânt este foarte frecvent folosit de către mulţi autori. Tradus în Limba Română, de Dumitru Cornilescu, care este cea mai răspândită traducere în Biserica Baptistă din România, Ewanghelizw apare atât cu sensul de predicare sau propovăduire, cât şi cu sensul de a aduce o veste bună. Altfel spus noi suntem vestitori ai veştilor bune pe care le primim de la Domnul, prin Evanghelie.
Prof. Dr. Vasile Talpoş în cartea „Evanghelismul Biblic” spune: „Cuvântul Evanghelism” a fost folosit pentru prima dată în anul 1850 de către Charles Adams în cartea sa „Evanghelism” în mijlocul secolului XIX. Începând din acel moment, termenul acesta a căpătat o rezonanţă mondială cu referire la activitatea de evanghelizare a Bisericii şi studierea acesteia în instituţiile teologice. Deşi acest termen a apărut mai târziu în vocabularul uzual al Bisericii, touşi el a fost un fenomen care a caracterizat întotdeauna Biserica vie a Domnului Isus Hristos. „Tot astfel fără Evanghelism, Biserica şi-ar pierde vitalitatea şi ar înceta să mai existe”.
Biserica există şi nu numai atât dar ea a cunoscut o dezvoltare uimitoare în cursul acestor aproape două milenii. Acest lucru a fost posibil prin evanghelism.
Evanghelismul într-o biserică are rolul decisiv pentru dezvoltarea ei din punct de vedere numeric şi implicit în putere. Mulţi oameni ai lui Dumnezeu au înţeles acest lucru şi şi-au dăruit viaţa pentru această nobilă lucrare. În dorinţa lor de a ajuta pe creştini să înţeleagă că lumea poate să fie mântuită în măsura în care este Evanghelizată, unii au data definiţii deosebite Evanghelismului, de la forme simpliste până la forme complexe. Iată câteva dintre ele:

Evanghelizarea este aducerea Lui Hristos la oameni şi a oamenilor la Hristos (Martin Luther).

Evanghelizarea este atunci când un cerşetor spune unui alt cerşetor unde să găsească pâine (D. T. Miles)

Evanghelism înseamnă a întinde o mână înspre alţii în dragoste creştină, identificîndu-te cu ei, îngrijindu-i şi împărtăşind credinţa cu ei în aşa fel ca ei să răspundă liberi şi să dorească să se angajeze pe ei înşişi, să se încreadă, să iubească şi să se supună lui Dumnezeu ca discipoli ai lui Isus Hristos şi ca membrii slujitori ai comunităţii Lui. (Richard Amstrong)

A evangheliza înseamnă acel efort susţinut prin Duhul Sfânt prin care confruntăm pe oameni cu vestea Bună a Evangheliei, călăuzindu-i spre a se întoarce la Dumnezeu şi primirea Domnului Isus Hristos ca Mântuitor prin credinţă şi la slujirea Sa ca Domn în cadrul Bisericii Sale. (Dr. Lewis A. Drummund).

Definiţia cea mai completă este a Prof. Dr. Vasile Talpoş:

A evangheliza înseamnă efortul depus de către creştini sub călăuzirea Duhului Sfânt prin care confruntă pe oameni cu Vestea Bună a Evangheliei Domnului Isus Hristos, călăuzindu-i spre pocăinţă de păcat şi întoarcere la Dumnezeu precum şi primirea prin credinţă a Domnului Isus Hristos ca Mântuitor şi Domn personal şi la integrarea lor în Biserică prin actul botezului Nou Testamental cât şi la slujirea Domnului în Biserică pentru toată viaţa

Definţiile acestea se referă la etapele care trebuie parcurse ca un om păcătos să fie primit cu bucurie în slava Tatălui. Dacă aceşti paşi ar fi urmaţi de toate bisericile cu toată seiozitatea pentrucă este cea mai importantă acţiune care a fost sub soare, atunci superficialitatea ar dispărea şi atunci societatea creştină ar fi alcătuită din creştini salvaţi şi mântuiţi. Impactul pe care Biserica l-ar avea asupra lumii toatal străine de Harul lui Dumnezeu arătat prin Domnul Isus Hristos ar putea fi mult mai puternic, depăşind atingerea unor nevoi sociale, care sunt şi trebuie să preocupe Biserica.
„Evanghelismul reflectă esenţialul naturii lui Dumnezeu. Dumnezeu este în natura lui dragoste şi har”.
Ţelul suprem al Evanghelismului rămâne salvarea oamenilor din starea de păcat şi intrarea lor într-o relaţie personală cu Dumnezeu prin Isus Hristos Domnul.
Forma desăvârşită a mântuirii este, cel mai bine exprimată de apostolul Ioan în cuvintele:”Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi Suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Prea iubiţilor, acum Suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.(1 Ioan 3:1-3)

Misiunea

John R. W. Stott defineşte aceşti termeni şi spune că misiunea este „ceea ce este trimisă Biserica să facă în lume”. Spiritul misionaristic a caracterizat întotdeauna Biserica. Aşa cum vedem pe paginile Sfintei Scripturi oamenii lui Dumnezeu care au slujit cu Cuvântul între oameni au fost cuprinşi de acest sentiment care provoacă la lucrarea sfântă şi anume, misiunea.
Biserica a crescut numeric aducând nevoia de a misiona. Biserica din Ierusalim, după creşterea spectaculoasă prezentată în primele capitole ale cărţii Faptele Apostolilor, a fost silită, de declanşarea unei prigoane, să plece în misiune. Biserica din Antiohia, odată dezvoltată, au primit chemarea supranaturală din partea lui Dumnezeu să trimită misionari:”În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreunã cu cârmuitorul Irod, şi Saul. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, şi i-au lăsat să plece. Barnaba şi Saul, trimeşi de Duhul Sfânt, s-au coborît la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.”
Fiecare persoană care a încheiat odată un legământ cu Dumnezeu este chemată să-L slujească pe El prin prisma binecuvântatei oportunităţi de evanghelizare. Fiecare dintre noi ar trebui să vedem această oportunitate ca „lupta cea bună”, ca „alergarea” noastră pe care trebuie să o ducem până la capăt. Chiar dacă motivaţia noastră se traduce printr-un simţ al datoriei sau printr-un simţ al responsabilităţii, dincolo de această motivaţie, sentimentul care trebuie să existe deasupra motivaţiei trebuie să fie dragostea. Din dragoste ne-am născut noi creştinii, prin dragoste suntem ceea ce suntem în ceea ce priveşte viaţa noastră de credinţă. Spre dragoste eternă ne îndreptăm fiecare, spre locu bucuriei eterne în care ne vom sfârş alergarea.
Primul care ne-a dat exemplu de misionarism, a fost Domnul Isus care înainte de toate a căutat o cale prin care să spună oamenilor drumul pe care trebuie să îl apuce. Atunci când oamenii se adunau să îl întâlnească, unii dintre ei se prea poate să fi venit doar să vadă minunile pe care Mântuitorul le făcea cu cei bolnavi. Însă Domnul Isus a folosit întotdeauna momentele când era în mijlocul mulţimii pentru a transmite Cuvântul dătător de viaţă. De multe ori oamenii nu acceptă propunerea de a asculta Cuvântul dar dacă vine împreună cu ceva care să-i atragă, sunt deschişi la idei şi la un mod diferit de a privi lucrurile.

concluzie

Relaţia dintre evanghelism şi misiune este strânsă pentru că sunt interdependente. În Scriptură găsim prezentată această relaţie atunci când Domnul Isus înmulţeşte pâinile şi peştii pentru a hrăni noroadele pentru ca apoi să evanghelizeze noroadele care acum erau pregătite pentru aceasta, minunea le-a deschis mintea ca apoi să fie turnat Adevărul care le va sătura şi sufletul. Domnul Isus înainte de înălţare a lăsat o poruncă în urma căreia ucenicii trebuiau să ducă mai departe lucrarea pe care El, Marele Învăţător a început-o: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.(Matei 28:19-20)

Sfaturi pentru predicatori – C.H. Spurgeon

C.H.Spurgeon a fost numit “printul predicatorilor”, si aici sunt consemnate cateva din sfaturile pe care le da el predicatorilor: Ce credeti?

Predicile trebuie să conţină învăţătura adevărată, iar învăţătura lor trebuie să fie solidă, plină de miez îmbelşugată. Nu ne suim la amvon să vorbim de dragul vorbii; avem de împăşit altora învăţături de cea mai mare însemnătate şi nu ne premitem să spunem nimicuri plăcute. Şirul nostru de subiecte este aproape fără sfârşit , si de aceea putem fi acuzaţi pe drept, dacă predicile noastre sunt jerpelite şi lipsite de miez.

Dacă vorbim ca ambasadori ai lui Dumnezeu, n-avem motive să ne plângem de lipsă de material, căci solia noastră este plină de dă pe deasupra. Întreaga Evanghelie trebuie să fie înfăţişată de la anvon.

A împărţi bine o predică, poate fi o artă folositoare. Dar dacă nu ai nimic de împărţit? Un simplu împărţitor este ca unul care se pricepe foarte bine să taie o pasăre gătită, dar are o farfurie goală înaintea lor. Nimic nu poate înlocuii lipsa de învăţătură; toată retorica din lume nu este decât ca pleaca faţă de grâu, în comparaţie cu Evanghelia mărturiei noastre. Oricât de frumos ar fi coşul semănătrorul, el nu are nici o valoare dacă nu este sămânţă în el.

Cea mai măreaţă cuvântare nu este decât un fleac cu pretenţii, dacă învăţătura harului lipseşte din ea. Ea trece ca un nor peste capetele oamenilor, dar nu dă ploaie pământului însetat. De aceea, sufletele pe care nevoia le-a invatat ce le trebuoe si nu primesc ce le trebuie, raman dezamagite sau si mai rau decat atat. Stilul cuiva poate fi tot atat de fermecator ca al scriitoarei aceleia despre care cineva a spus ca „ar trebui sa intrebuiteze ca sugativa pulbere de pe aripile unui fluture” dar pentru ascultatorii ale caror suflete se afla in primejdie ce va fi simpla eleganta decat doar ceva mai usor ca desertaciunea?

Catariti-va predicile! Nu le serviti cu metrul, ci cu kilogramul. Nu faceti caz de cantitate de cuvinte pe care le rostiti, ci cautati sa fiti pretuiti pentru calitatea materialului. Este o prostie sa fim iefitini la cuvinte si scumpi la adevar. Foarte lipsit de adevar trebuie sa fie omul caruia i-ar placea sa fie descris prin cuvintele marelui poet al lumii care zice: „Grantiano vorbeste foarte mult despre nimic. Mai mult decar orcine din Ventia. Argumentele lui sunt ca doua boabe de grau ascunse in doi saci cu pleava. Poti sa cauti o zi intreaga ca sa le gasesti si cand le-ai gasit,vezi ca nu merita sa le cauti.”

Chemarile inflacarate adresate sentimentelor sunt foarte bune, dar daca nu sunt sprijinite de invataturi temeinice, ele sunt un foc de paie. Fii incredintat ca duhul de trezite cel mai inflacarat nu va ajunge decat ca un fum daca nu este intretinut de combustibilul invataturii.

Ascultatorii Evangheliei sunt dornici de invatatura sanatoasa despre subiectele Bibliei si trebuie s-o aiba. Ei sunt indreptatiti sa auda explicatii corecte ale Sfintei Scripturi si, daca dumneavoastra sunteti „buni talmaci, unul dintr-o mie” si un adevarat trimis al cerului, le veti da din belsug invatatura necesara. Orice s-ar gasi in predicile dumneavoastra, daca din ele lipseste adevarul care zideste, atunci lipsa aceasta este ca lipsa fainii din paine, si va fi fatala.

Pretuiti predicile mai degraba dupa cuprinsul lor solid decat dupa suprafata lor. Multe predici sunt niste pilde foarte slabe ale unor cuvantaari despre cele de sus. Cred ca observatia urmatoare este foarte intemeiata, si anume: daca ascultati pe un conferentiar care abordeaza probleme de astronomie sau geologie, in scurt timp va veti putea face o idee clara despre sistemul sau, dar daca ascultati inca 12 luni sau 12 ani pe predicatorii obisnuiti, nu veti capata nici macare o idee despre sitemul lor teologic.

Puteti fi retori buni, bogati in fraze slefuite, dar daca va lipseste cunostinta adevarului evanghelic si daca nu va iesi in stare sa-i ivatati pe oameni, su sunteti decat o arama sunatoare si un chimval zanganitor. Vorbirea este de prea multe ori frunza de smochin care serveste drept acoperamant ignorantei teologice. Siruri de cuvinte sforaitoare si floricelele retrorice in locul cugetatrilor sanatoase.

Asemenea lucruri n-ar trebui sa existe. Belsugul de declamatii goale si lipsa de hrana spirituala, vor preface amvonul intr-o catedra a stilului bobastic si va inspira dispret in loc de respect.

Daca nu suntem predicatorii care dau invatatura si nu hranim sufletele cu adevaruri divine, putem fi oameni care stiu foarte bine sa citeasca poezii frumoase sau niste vanzatori iscusiti de vorbe goale; sau vom fi ca imparatul Nero, care canta la vioara in tim ce Roma ardea, si trimitea corabiile la Alexandria sa aduca nisip pentru arena, in timp populatia saraca murea de foame din cauza lipsei de grau.

Staruim asupra faptului ca predicile trebuie sa cuprinda material bogat, si acest material sa fie potrivit cu textul. De obicei, predica ar trebui sa se dezvolte din text, si cu cat este mai lamurita , cu atata este mai bine. In privinta spiritualizarii si acomodarii se ingaduie foarte mult, dar libertatea nu trebuie sa fie folosita abuziv, ci intodeanuna trebuie sa existe o legatura, ba chiar mai mult decat o legatura indepartata, o adevarata inrudire intre text si predica.

Modul cel mai bun pentru a da un material variat este sa ramanem la gandul Duhului Sfant, in locul din Sfanta Scriptura de care ne ocupam. Nici un text nu este intocmai ca altul; ceva din contextul imediat sau din inlantuirea ideilor da fiecarui text, in aparenta identic, o nunanta care-l deosebeste.

Ramai pe cararea Duhului Sfant, si nu te vei rataci niciodata, nici nu-ti vor lipsi vreodata subiectele. „Pasi Lui varsa belsugul”. Afara de aceasta o predica ajunge cu atat mai puternica in constiinta ascultatorilor, cu cat se vede mai lamurit ca este chiar Cuvantul lui Dumnezeu, nu o cinferinta despre Sfanta Scriptura, ci Scriptura insasi explicata si aplicata. Este datoria noastra ca, fata de maretia insuflarii, cand pretindem ca predicam dintr-un verset, sa nu-l impiingem la o parte ca sa facem loc ideilor noastre.

A alege simple teme morale inseamna a intrebuinta o sabie de lemn, insa marile adevaruri ale Scripturii sunt sabii ascutite. Tineti-va de invataturile care misca si inima si cugetul.

Ramaneti fara sovaire luptatorii unei Evanghelii care cucereste suflete. Adevarul lui Dumnezeu este potrivit pentru orice om, iar harul lui Dumnezeu il face pe om dupa chipul Sau. Este o cheie, care prin puterea lui Dumnezeu, poate incorda „ceausl ” inimii omenesti , ca sa bata pentru Domnul. Puneti mana pe ea si folositi-o in fiecare zi. De aceea va indemn sa ramaneti langa vechea Evanghelie si annunumai la ea, caci negresit, ca ea „este puterea lui Dumnezeu pentru mantuire.”

Cel mai important lucru: predicati numai pe Cristos. El este toata Evanghelia. Persoana, slujba si lucrarea Lui trebuie sa fie tema noastra mare si atotcuprinzatoare, Lumea are nevoie sa i se spuna despre Mantuitorul ei si despre calea pe ca se poate ajunge la El. Mantuirea prin credinta poate si trebuie sa fie mult mai mul decat este acuma marturia zilnica a amvoanelor pretestante. Si daca acest adevar de capetenie va fi insotit de celelalte invaturi ale harului, va fi cu atata mai bine pentru Bisericile noastre si pentru lumea de astazi.